Prof.dr.ing Severin Bumbaru

Întemeietor al studiilor de informatică la Galaţi

Profesorul Universitar Doctor Inginer Severin Marcel Bumbaru a fost o personalitate recunoscută în lumea universitară gălățeană, lucru confirmat și de apariția sa în Dicționarul specialiștilor : un “Who’s Who” în știință și tehnica românească, o lucrare de referință în domeniu.

Profesor la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, conducător de doctorat în domeniul calculatoarelor şi al tehnologiei informaţiei, profesorul universitar Severin Bumbaru a fost, după cum afirma dr. Daniel Ciprian Neagu „un întemeietor al studiilor de informatică la Galaţi, omul care a promovat excelenţa în acest domeniu la Galaţi şi care a reprezentat o adevărată oportunitate în carieră pentru mulţi cercetători şi cadre didactice universitare”.

Având ca domenii de cercetare modelarea, simularea şi conducerea numerică a proceselor, cu aplicaţii în biotehnologie, în domeniul naval şi în sistemele energetice precum şi sistemele automate bazate pe inteligenţă artificială, prof. dr. Marcel Severin Bumbaru a promovat excelenţa în domeniul informaticii, în onoarea acestuia Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” iniţiind, în anul 2005, Concursul Interjudeţean de Informatică „Severin Bumbaru”.

La împlinirea a 75 de ani de viaţă, stimatul profesor transmitea un mesaj emoţionant noii generaţii, care îşi păstrează valoarea peste timp: “Să nu îşi irosească tinereţea care este un bun nepreţuit. Să nu uite nici un moment că timpul trece repede şi nu este reversibil. Ce nu acumulează acum nu mai poate fi recuperat. Celor care aspiră la inginerie le transmit că au ales o profesie pasionantă şi necesară, dar care necesită mult efort şi voinţă atât în facultate, cât şi după.”